O scurtă istorie despre uniformele școlare

Corina Iordache   9,542  30 noiembrie, -1

După ce la începutul secolului al 20-lea a fost purtată din plăcere, apoi din obligație în comunism și după Revoluție ca o soluție trântită pentru diverse probleme sociale, stau și mă întreb: de ce nu se face un rebranding pentru uniforma școlară? Aproape toți am avut parte de ea și, din comunism încoace, nu cred că cineva s-a trezit vreodată dimineața și a spus: ”abia aștept să port aceeași uniformă pe care o am de 3 ani!”

Știu că rebranding-ul ăsta e o utopie, dar de amorul artei am căutat să aflu cât mai multe despre cum și de ce a apărut uniforma școlară și aproape că începuse să îmi placă noțiunea de a le purta pentru a reprezenta o instituție școlară. Dar cum nimeni nu laudă învățământul românesc, de ce te-ai făli că ești parte din el? 

 

Cum au apărut primele uniforme școlare

Primele uniforme școlare au apărut în Anglia, în școlile cu internat pentru copiii săraci. Școli precum Christ's Hospital, fondată în 1552, au luat sub grija lor copii fără tați, orfani sau proveniți din familii sărace și i-au educat. Uniforma nu a fost o măsură planificată, ci a venit dintr-un act de bună voință al londonezilor care le-au dăruit copiilor haine, în special jachete lungi și albastre. Așa au început să fie recunoscuți ca elevi ai acestor instituții, poreclite ulterior ”Bluecoat schools”. Și în ziua de azi jachetele albastre continuă să fie purtate de elevii de la Christ's Hospital, școala susținând că aceasta este cea mai veche uniformă purtată în prezent. 

(sursa foto)

A durat trei secole până când uniforma să fie adoptată în școlile cu prestigiu din Marea Britanie, până atunci ea a fiind percepută doar ca un element diferențiator între copiii care trăiau din acte caritabile și cei bogați. Ce s-a schimbat? În primul rând, era haos cum era la începuturi în Univers.

 

De ce au devenit populare?

”La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, şcolile publice britanice deveniseră locuri periculos de anarhice, unde copiii aristocraţilor şi cei proveniţi din familii bine situate financiar practicau rudimente de sporturi cu tot ce le pica în mână. De altfel, foarte multe dintre sporturile populare de astăzi – rugby, fotbal, cricket, baseball – s-au născut din haosul sălilor de clasă şi pe terenurile de sport ale şcolilor britanice pentru băieţi.”

(sursa: Historia

În al doilea rând, educația elementară a devenit accesibilă pentru toți copiii din Anglia și Țara Galilor, în 1870, ceea ce a dus la creșterea popularității uniformei. Aceasta era inspirată de trendurile vestimentare ale vremii: băieții purtau blazer și pantaloni scurți (până la 14 ani) sau pantaloni lungi, iar fetele purtau bluză, rochie tunică și șorț, trecând la sarafane și bluze la începutul secolului al 20-lea. 

 

Apariția uniformelor școlare în România

Uniforma școlară a fost introdusă în România în 1897 pentru elevii din Turnu Severin. Cel care a venit cu inițiativa a fost academicianul Theodor Costescu, fiu al unui învățător din Rovinari, Gorj, membru al Academiei Române, ce s-a pus în slujba învățământului românesc vreme de 40 de ani. Ca director al Liceului Traian, a introdus pentru prima dată în țară uniforma școlară , care apoi s-a generalizat, prin decret regal, în toate școlile din România. Mai mult, pentru 310 copii săraci el le-a facut câte două costume, unul de vară și unul de iarnă, din banii săi.

În 1902, la București, elevii liceului au defilat în uniforme și cu fanfara în frunte, lăsând o impresie deosebită Altețelor Regale, bucureștenilor și lui I.L. Caragiale care, inspirat de moment, a scris schița Emulațiune. 4 ani mai târziu, Spiru Haret, ministru al Învățământului de la acea vreme, a introdus uniforma școlară obligatorie.

Înainte de comunism aceasta era un motiv de mândrie pentru elevi și un simbol al școlilor în care învățau. Din această cauză nici nu existau reglementări oficiale cu privire la ținuta elevilor. Apoi, a venit haosul și la noi: comunismul. 

Uniforma a devenit un simbol al reprimării. Dacă pe ele ar fi fost mesaje cum sunt pe tricourile care se poartă astăzi, probabil pe toate ar fi triumfat: ”Eu nu exist!”

”Niciun elev de şcoală nu era primit în instituţie fără ţinuta regulamentară. Aceasta însemna pentru băieţi un costum de haine de culoare închisă, cămaşă albă sau albastră şi nelipsita matricolă, adică un număr imprimat pe o bucată de pânză pe care era trecut şi numele şcolii şi prin care elevul putea fi identificat. La fete era şi mai complicat. Părul trebuie strâns în codiţe împletite şi prins cu funde albe, bretonul prins sub bentiţa din bumbac, tot albă, care înconjura capul. Nu erau permişi pantofii cu toc, ciorapii subţiri sau sarafanele deasupra genunchiului. Şi nici bijuteriile, machiajul sau orice altă fantezie cosmetică. În funcţie de cum a evoluat paranoia puterii şi a uniformizării „omului nou”, fiecare ciclu de viaţă avea propria uniformă, până şi copiii de grădiniţă.

Uniforma de şoim al patriei, destinată preşcolarilor, era compusă din două piese – un bluzon portocaliu garnisit cu o cravată bleumarin şi pantaloni sau fustă tot bleumarin. Pe cap, „şoimul” purta o tichie supraelastică tot bleumarin. Uniformele de şcoală erau confecţionate din pânză de culoare bleu şi albastru închis. Cămăşile erau, în ciclul primar, pepit, alb cu albastru. Se purtau băşti de pionieri (albe pentru ciclul primar, negre pentru cel gimnazial), ornate cu insigna de pionier. La gât, încă din clasa a doua se purta invariabil, cravata roşie cu bordură tricoloră, prinsă la gât cu un inel din plastic.”

(sursa: Historia

 

(sursa foto)

De ce s-au păstrat după Revoluție?

După 1990 uniformele au rămas obligatorii pentru clasele gimnaziale, timp de câțiva ani. Când m-am dus eu la școală, în 1995, uniforma arăta așa:

      (sursa foto)

Îmi amintesc că am urât-o încă de când am îmbrăcat-o, deși habar nu aveam atunci ce e acela comunism. Purtam dresuri colorate, pantofi șui, mă făceam că mi-am pierdut bentița albă până când prin clasa a 3-a am apărut la școală cu un sarafan albastru, din stofă, făcut de mama mea conform modei și măsurilor mele, în loc de celebrul șorț albastru. I-a plăcut și învățătoarei așa că m-a lăsat să îl port. Din 1999 în școala noastră nu a mai fost obligatorie uniforma. 

 

După 2010 multe școli și licee au reintrodus uniforma, chiar dacă nu a existat și nici nu există o lege care să le oblige. Ce-i drept, nu sunt la fel de urâte ca cele de altădată și diferă motivele care au stat la baza adoptării lor... Mi se pare că uniforma, acum, e folosită pentru a scăpa de ceva, nicidecum ca un simbol al mândriei și al atașamentului față de instituția care te pregătește să devii adult. Poate doar mi se pare. Acel ”ceva” poate fi tradus prin diferențele care apar între elevii ”cu bani” și cei cu o situație materială modestă, ceea ce e tocmai invers cum era odată, când uniforma fusese special creată pentru a marca aceste diferențe. 

 

Bibliografie:
http://www.mehedinti.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1316 
http://www.ilcaragiale.eu/opere/momente_si_schite/emulatiune.html#.VVHU7Pntmko 
http://www.bbc.com/news/uk-england-29047752 
http://en.wikipedia.org/wiki/School_uniforms_in_England 
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/uniforma-haina-elevului-s-rac-r-vnit-cel-dare-m-n