Eminescu despre România

Corina Iordache   1,852  15 ianuarie, 2015

Ai spune că România despre care a scris Mihai Eminescu este România de azi și că viziunea sa nu e departe de ceea ar trebui să se întâmple. Au trecut 165 de ani de când s-a născut și, în timp ce toți îl omagiem așa cum se întâmplă în fiecare an, cu articole și citate pe Facebook, cred că 15 ianuarie e un laitmotiv care ne amintește cât de încet progresează societatea românească. Adevărul din articolele sale despre economia, politica și viața publică din România nu este la fel de dulce precum poeziile sale. Dar chiar, oare de ce în programa școlară nu se studiază și acestea? Cu greu am ales două fragmente din scrierile sale pe care aș vrea să le împart cu voi, după ce două ore am citit, recitit, m-am decis și m-am râzgândit pe care să le aleg. Acesta este micul meu omagiu :)

 

Mihai Eminescu, "Timpul", 23 iunie 1879:

Toată mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizații calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate și lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în țară se numește politică. Acela ce cutează a se revolta față de această stare de lucruri, acela care îndrăznește să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure și să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei țări este denunțat opiniei publice de către negustorii de principii ca barbar, ca antinațional, ca reacționar.

Rămâne însă de dezlegat o cestiune cu mult mai gravă și mai grăbitoare, anume cestiunea vieții noastre publice, cestiunea dacă trebuie să urmăm calea pe care rătăcim de atâta vreme sau dacă trebuie să mai putem apuca pe calea cea adevărată. Vom fi un stat independent, cum vom face uz de această independență, aceasta e cestiunea cea mare".

 

Mihai Eminescu, Timpul, 27 noiembrie 1882:

„(...) arta de-a guverna e știința de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află și a-l face să meargă liniștit și cu mai mare siguranță pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu în sensul unilateral dat de d-nul Quesnay, ci în toate direcțiile vieții publice. Demagogia e, din contră, ideologică și urmareste aproape totdeauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omeneasca. 

Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe cand ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puțin dictate și născute din necesități reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n-o cere. Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuțărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei și prisosului de populație din străinatate, pe când adevărate măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc.”.