Se numea Sarah - Tatiana de Rosnay

Theodora Râbu   3,664  30 noiembrie, -1

 “Se numea Sarah” este cartea care mi-a intrat la suflet, deoarece are o poveste emoționantă, care te răscolește și te impresionează prin scenele brutale care sunt prezentate în detaliu. Povestea cărții e un omagiu adus copiilor nevinovați dispăruți în timpul Holocaustului. “Se numea Sarah” e un roman ușor de citit, dar greu de asimilat.

Am auzit despre această carte la televizor. În clipul de prezentare, Maia Morgenstern, cea care o promova, mărturisea “Din liceu nu mi s-a mai întâmplat să nu pot lăsa o carte din mână.” Cei drept, mi-am zis că e marketing pur, dar parcă tot mi-am dorit să aflu mai multe despre subiectul cărții. Un singur click a fost de ajuns pentru ca următorul pas pe care să-l fac să fie să-mi cumpăr cartea.

Am început să citesc cartea într-o dimineață mohorâtă de duminică. Parcă și vremea se potrivea cu acțiunea și suferința personajelor, cu durerea din sufletele lor. Cu cât parcurgeam mai mult rândurile, cu atât îmi doream și mai mult să ajung la final, să cunosc deznodământul întregii povești. Nu țin minte când a trecut ziua aceea, știu doar că nu am putut să las cartea din mână. După ce am terminat cartea, undeva aproape de miezul nopții, mă dureau foarte tare ochii și capul, dar cu toate acestea mă simțeam mulțumită. Pentru o zi călătorisem într-o altă lume, trăisem povestea alături de persoanaje, trecusem de la stări precum mâhnire, durere, furie la fericire, împlinire, liniște. Țin minte că au fost unele pasaje pe care le-am citit cu lacrimi în ochi, altele la care sufletul mi-a zâmbit.

Romanul “Se numea Sarah” prezintă două povești de viață. Una trăită în trecut, cea a Sarei și  una trăită în prezent, cea a Juliei. Întreaga acțiune are loc in Parisul anilor 1942 și 2002 și pleacă de la un fapt cât se poate de real şi dureros, destinul evreilor parizieni din ’40.

Sarah este o fetiţă evreică, de numai zece ani, care este arestată împreună cu părinţii ei de poliţia franceză. Din dorința de a-și proteja frățiorul mai mic, înainte de a părăsi casa, aceasta îl încuie în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera. Povestea Sarei seamana cu cea a miilor de copii evrei, care au fost la randul lor deportați împreună cu familiile lor. Unii dintre ei au reușit să scape, alții s-au ascuns, alții nu s-au mai întors din lagăre. Pasajele în care sunt descriese momentele petrecute de Sarah în drumul spre lagăr sunt cutremurătoare: familii disperate, ce urmează să fie dezbinate, copii murdari, flămânzi, goi, plângând, smulși din brațele mamelor lor ca niște animale, mame care se sfâșie de durere știind că poate va fi ultima dată când își vor mai vedea odraslele.  Întreaga poveste a Sarei îți cutremură sufletul.

Parisul anilor 2002 prezintă povestea Juliei Jarmond, o jurnalistă americană, stabilită în Franța, care trebuie să scrie un articol despre razia Vel d’Hiv. În timpul cercetării sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah De aici, lanțul actiunilor se declanșează, deoarece femeia simte nevoia de a reconstitui destinul tragic la fetei. Dar pe măsură ce își reîntâlnește trecutul, începe să-și pună întrebări legate de prezent. Julia reușește să descopere povestea Sarei și se redescoperă pe sine.

 

Citate care mi-au plăcut:

“Gândeşte-te la lucruri frumoase, gândeşte-te la lucrurile care îţi plac, la toate lucrurile care te fac fericită, la toate acele momente speciale, magice, pe care ţi le aminteşti...”

“Cum era posibil ca întregile vieţi să se schimbe, să poată fi distruse şi ca străzile şi clădirile să rămână neschimbate?”