Rebel Yell 10,035 

O scurtă istorie despre uniformele școlare

După ce la începutul secolului al 20-lea a fost purtată din plăcere, apoi din obligație în comunism și după Revoluție ca o soluție trântită pentru diverse probleme sociale, stau și mă întreb: de ce nu se face un rebranding pentru uniforma școlară? Aproape toți am avut parte de ea și, din comunism încoace, nu cred că cineva s-a trezit vreodată dimineața și a spus: ”abia aștept să port aceeași uniformă pe care o am de 3 ani!”


Food for the brain 3,001 

My daughter, Malala

Educatorul pakistanez Ziauddin Yousafzai, tatăl Malalei, aduce aminte lumii un adevăr simplu ce mulţi nu vor să îl audă: bărbaţi şi femei merita oportunităţi egale pentru educaţie. ''De ce este atât de puternică fiica mea? Pentru că eu nu îi tai aripile."


Food for the brain 2,525 

”Mugetările lui Frantz” - cartea unui tip care are o părere despre orice

S-ar putea să îl știți pe Frantz din reclame. Sau din prezentări de modă. Sau dintr-un club unde a pus muzică. Sau de la radio. E peste tot unde e vorba de lucruri care îi încântă viața și nu se mulțumește doar să le privească din afară, ci se și implică.


Food for the brain 2,904 

Cărți cu desene pentru adulți deștepți

Colegul Sergiu, pe care s-ar putea să îl știți de la show-urile sale de stand-up sau de la matinalul Kiss FM, mi-a dat comics-urile de pe cevamărunt.ro în varianta tipărită.


Rebel Yell 26,482 

60 de lucruri adevărate despre români, spuse de un brazilian

S-au spus multe despre români. Știm. Cu toate acestea, mereu va fi un subiect care va încinge spiritele în bine sau în rău. De data aceasta, hai să ne binedispunem cu 60 de lucruri despre români postate de un brazilian pe contul său de Facebook, după ce a stat o perioadă bună de timp pe meleagurile noastre!


Food for the brain 2,143 

Scriitori pe care îi poți urmări pe Facebook

”Haruki Murakami commented on Paulo Coelho’s photo” - cum ar fi să vă apare asta în News Feed-ul de pe Facebook? Ei sunt doar o parte dintre scriitorii cărora le puteți citi nu numai cărțile, ci și update-urile din Social Media. Poate mulți nu ne dăm seama acum, dar este un privilegiu să putem interacționa cu scriitorii noștri preferați, să le urmărim părerile și gândurile în timp real și să le arătăm aprecierile noastre.


Food for the brain 2,783 

Curiozități din lumea întreagă (2)

Completăm ”enciclopedia” noastră de curiozități cu tot felul de informații interesante din lumea întreagă. Dacă v-au făcut să spuneți ”ha! ce chestie!”, noi ne-am făcut datoria. Nu uitați să le share-uiți dacă v-au plăcut!


Food for the brain 3,098 

Ebook-uri, Pro Şi Contra...

Dacă te gândeşti să îţi cumperi un Ebook şi încă nu eşti hotărât, iată un articol care te va ajuta: